img

Gustați și vedeți … !

/
13 Views


„Unii sunt nemulţumiţi de mine pentru că vorbesc puţin. Dar nu este trebuinţă a grăi multe spre a mângâia un suflet necăjit; trebuie doar să laşi sufletul acela să vorbească slobod, fără a-l întrerupe; iar, după ce se va fi văitat îndeajuns, mâhnirea i se va alina prin însuşi acest lucru. Nu-ţi mai rămâne decât să-i spui câteva cuvinte încălzite de dragoste şi să-i limpezeşti vreo oarecare nelămurire. Astfel omul acela va fi limpede întărit în credinţă, înnoit sufleteşte şi gata să le sufere iarăşi pe toate“.
Stareţul Iosif de la Optina

*************************************

25074744_307379789778970_1538060012499674599_o.jpg

”Toata greseala din partea noastra consta in faptul ca nu vrem sa ne supunem voii atotbunei Pronii a lui Dumnezeu, care ne arata prin imprejurari calea folositoare sufletului, ci tot cautam o cale linistita a noastra, care exista numai in vise, iar in realitate pe pamant nu exista; nu toti, ci numai unii vor avea parte de liniste… atunci cand li se va canta: “Cu sfintii odihneste…”
(Sfantul Ambrozie, “Ne vorbesc Staretii de la Optina“)

******************************************

24959107_307884279728521_5353737814287958736_o.jpg

”Rabdarea necazurilor intrece milostenia si multe alte virtuti.Nu se poate exprima in cuvinte bucuria celor ce rabda pentru Hristos.Prin rabdare trebuie sa-l biruim pe diavolul.Cu cat mai greu va fi necazul ce-l vei rabda,cu atat mai puternic vei fi. Nimic nu egaleaza rabdarea, e o virtute inalta. Rabdarea e cea mai mare forta si rabdatorul este cel mai puternic om. Rabdarea pe pacatosi ii slobozeste de pedeapsa, iar dreptilor le inmulteste rasplata. Daca rabzi ocarile aproapelui si necazurile, atunci Dumnezeu iti iarta pacatele tale.
Prin rabdare diavolul este biruit si rusinat. Rabdarea este adapostul bucuriei. Smerenia naste rabdarea, iar rabdarea naste smerenia.Trebuie sa rabdam toate cu bucurie. Nu exista un mijloc mai bun pentru a dobandi desavarsirea decat ocarile si purtarea rea a celorlalti fata de noi, pe care trebuie sa le primim ca si insetatul apa.Toti Sfintii au urmat drumul acesta, alta cale nu exista.” (monah athonit)

**************************************************

25151875_308180233032259_9015822001525538600_n.jpg

”In Razboiul dintre bine si rau sunt foarte multi care nu se lupta deloc. Ei spun ca sunt in pace, dar de fapt sunt stapaniti de patimi. Daca raul stapaneste in noi, si noi nu-i opunem nicio opozitie, traim intr-o pace inselatoare. De ce oamenii nu-si dau seama? Ei sunt inselati de aparente si de cursul lumii. Fac si eu ce face toata lumea, zice omul …
Preotii care ii odihnesc pe oamenii care nu au o credinta lucratoare, si le dau de inteles ca sunt bine, impartasindu-i fara niciun canon de indreptare, sunt acei prooroci mincinosi care: ”duc poporul in ratacire, spunand: Pace, atunci cand nu este pace;… mana mea va fi impotriva acestor prooroci“ (cf. Iezechiel 13, 9-10), zice Dumnezeu, prin glasul Proorocului Iezechiel. Astfel, oamenii nu trebuie sa se linisteasca atunci cand nu fac nimic, si nici preotul nu le spune ce sa faca, ci sa caute singuri povatuire…”

**********************************************

24991136_308274243022858_5454025948853013443_n.jpg

”– Gheronda, te bucuri cand iubesti.
– Nu, ai spus-o anapoda! Cand iubesti, te bucuri. Iar cand dragostea sporeste, atunci omul nu mai cauta bucuria pentru sine, ci vrea ca ceilalti sa se bucure.
– Adica bucuria izvoraste de undeva, in timp ce dragostea exista de la sine?
– Asa este; dragostea exista de la sine, pe cand bucuria izvoraste din dragoste. Cand daruiesti dra­goste, atunci vine bucuria. Omul daruieste dragoste si primeste bucurie, adica este rasplatit cu bucuria pe care o simte. Vezi, primesti un lucru care ti se da si te bucuri de el. Altul da tot si se bucura pentru tot. Bucuria pe care o simte omul atunci cand primeste este bucurie omeneasca, in vreme ce bucuria pe care o simte cand daruieste este dumnezeiasca. Bucuria dumnezeiasca vine atunci cand daruiesti.”
Sfantul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicesti V – Patimi si virtuti

*******************************************

25289199_308661889650760_4055859382085947539_n.jpg

”O picătură poate sfinţi întregul ocean. Şi unul care se roagă pentru ţară poate salva oraşele şi satele.” Sfantul Serafim de Virita

************************************************

25354024_309129016270714_4275604570686597478_n.jpg

”Când iubim pe cineva, vederea veşmintelor lui, a casei, a străzii pe care stă, ne face de îndată să tresăltăm de bucurie. Asemenea, de vom vedea pe prietenul celor pe care-i urâm şi-i detestăm, casa sau strada lor, sau orice ar fi în legătură cu ei, totul ne sâcâie -şi fiecare din aceste lucruri este pentru noi cauză de răniri repetate şi usturătoare. Pentru ce, aşadar, asemenea împresurări, atâta chin, atâta asuprire? Chiar dacă răzbunătorii n-ar fi ameninţaţi cu chinurile iadului şi doar tortura care ne-o prilejuieşte dorul de răzbunare ar trebui să ne îndemne să iertăm greşelile celor care ne-au jignit.”
Sfântul Ioan Gură de Aur

********************************************

25158463_309702302880052_3478929923099516004_n.jpg

”Problema cea mare care se pune este cum pot să reuşească monahii şi creştinătatea, în general, să fugă de acest duh lumesc care năvăleşte, vedem, chiar şi în locurile cele sfinte. Pustia nu mai este… Singură rămâne pustia lăuntrică, a vieţii noastre sufleteşti. Adică să păstrăm lucruri necompromise, lucrurile sfinte pe care le-am moştenit de la Sfinţii Părinţi.”
Parintele Petroniu Tanase

***************************************************

25508155_310861296097486_8111429818214754838_n.jpg

”– Părinte, dacă cineva se mâhneşte pentru că duhovnicul l-a certat pentru o oarecare greşeală, şi cade în întristare, aceasta are egoism în sine?
– Ei, desigur. Dacă s-ar mâhni după Dumnezeu, ar primi mângâiere şi ar spori, deoarece ar încerca să nu mai facă acea greşeală. Trebuie să spună duhovnicului greutăţile, gândurile şi căderile sale şi să primească cu bucurie şi blândeţe comportamentul său cel aspru, pentru că toate se fac din dragoste şi din interes pentru sporirea sufletului său.
– Părinte, şi dacă nu primesc certarea şi observaţia?
– Dacă nu primeşti, vei rămâne neîndreptată. Cei care nu primesc observaţiile nici de la oamenii pe care îi iubesc, rămân nişte lemne strâmbe şi ei singuri se netrebnicesc duhovniceşte. Precum scândurile care nu primesc rindeluirea tâmplarului ca să devină mobilă, sfârşesc la cofraje şi scări, unde sunt călcate şi murdărite până ce ajung la foc, tot astfel şi aceştia, în cele din urmă se distrug.
– Părinte, când cineva nu este de acord cu duhovnicul într-o problemă, ce trebuie să facă?
– Să-şi spună simplu şi cu smerenie gândul său. Desigur, este trebuinţă de multă luare-aminte în alegerea duhovnicului, astfel încât să se încreadă şi să se odihnească prin îndrumarea lui.
– Părinte, atunci când cineva vede ceva în mod diferit de cum vede duhovnicul lui, îi este de folos să insiste în părerea sa?
– Nu, pentru că nu ştie ce se ascunde în spatele a ceea ce el consideră că nu este corect. De pildă, ca să înţeleagă cineva ce se ascunde în spatele unei acţiuni a duhovnicului său, poate că duhovnicul trebuie să-i spună ceva din spovedania altcuiva. Dar este îngăduit să spună spovedania altuia? Desigur că nu. Să spunem că s-a înţeles cu duhovnicul său ca să-l vadă la cutare oră, dar în ora aceea merge şi altcineva, care are gânduri de sinucidere, iar duhovnicul îl ia mai întâi pe acela. Atunci acesta cugetă: „L-a luat mai întâi pe acela, iar pe mine mă dispreţuieşte”. însă cum să-i spună duhovnicul că acesta a ajuns la punctul să facă o încercare de sinucidere? Dacă îi explică, îl distruge pe celălalt. în timp ce dacă se sminteşte acesta care aşteaptă sau dacă se supără puţin, nu se va întâmpla un mare rău. O dată s-au smintit unii care au venit acolo la Colibă. Era cineva pe care ai lui l-au adus cu mare greutate să discutăm şi l-am primit cu multă bunătate. L-am sărutat, i-am dat o metanie, nişte iconiţe. Ceilalţi s-au supărat. „Pe noi stareţul nici nu ne-a băgat în seamă”, au spus ei. Acesta, sărmanul, era ca fiul cel pierdut. Ştiam amănunte din viaţa lui. A plecat după aceea un alt om. Ceilalţi puteau să se smintească de o mie de ori. Nu poţi distruge pe unul, odihnind pe altul cu o explicaţie.”
Cuviosul Paisie Aghioritul, Nevoința Duhovnicească

**********************************************

25498146_312211025962513_2987844709743286041_n.jpg

“Noi, cei ce ne zicem crestini, nu trebuie sa asteptam nimic altceva decat sa fim rastigniti. Caci a fi crestin inseamna a te rastigni, in aceste vremuri si in oricare alte vremuri, de cand Hristos a venit intaia data. Viata Sa este model – si avertisment – pentru noi toti. Trebuie sa fim rastigniti individual, mistic, caci rastignirea deplina este singura cale catre inviere. Daca vom invia cu Hristos, trebuie mai intai sa ne smerim impreuna cu El – chiar pana la umilinta cea din urma, cea de a fi inghititi si scuipati afara de lumea cea neintelegatoare.“

Cuviosul Serafim Rose

************************************************************

26167452_314333112416971_4175929141695191585_n.jpg

”Creştinilor nedumeriţi de faptul că uneori şi astăzi, dar mai cu seamă în viitor, dezbinarea pentru dreapta-credinţă va pune stăpînire pe ierarhii, preoţii şi creştinii Bisericii, ce se vor împărţi în pravoslavnici, adică iubitori şi următori ai învăţăturilor Sfinţilor Părinţi, şi înnoitori adică următori ai teologilor ortodocşi ecumenişti, reeducaţi de teologia occidentală şi protestantă, acestora Sfîntul Ierarh Chiril al Ierusalimului (+386) le spune: „Să nu te tulburi dacă vei auzi că merg pînă la vărsarea sîngelui episcopi împotriva episcopilor, preoţi împotriva preoţilor.
Lucrul acesta a fost scris mai dinainte. Aşadar precum păgînii odinioară, datorită rîvnei ce o arătau în prigonirea Bisericii, nu cruţau pre creştini, la fel şi în vremea cea de pe urmă, care nu e departe, bună parte din stăpînirea bisericească şi dintre creştini, iubitori de păgîni şi eretici, se vor ridica asupra fraţilor lor, dîndu-i în temniţe şi la chinuri.”
Referindu-se la aceştia, Sfîntul Ierarh adaugă: „Mai înainte, ereticii îşi mărturiseau rătăcirea lor pe faţă; acum este însă plină Biserica de eretici ascunşi.” (Cateheze)
Nici Sfîntul Lavrentie al Cernigovului (+1950), proorocind despre rătăcirile ierarhilor, preoţilor şi teologilor Bisericii, nu se sfieşte să arate cum vor sluji cu rîvnă la propovăduirea învăţăturilor străine ortodoxiei: „Preoţimea nu va lucra la sufletul credinciosului, ci numai la cărămizile lui Faraon.”
(Viaţa, învăţăturile şi minunile Sfîntului Lavrentie al Cernigovului) Adică vor sluji cu rîvnă la propovăduirea învăţăturilor ecumeniste, străine Bisericii, însă folositoare la închinarea din templul lui Antihrist. ” 

********************************************************

26111937_315210238995925_7703806097773147997_n.jpg

”Să nu vă înşelaţi! Să nu socotiţi înfierbântarea omenească a fi lucrare a dumnezeiescului foc! Mulţi s-au înşelat şi au căzut în amăgire de sine pierzătoare. Din starea de înfierbântare au apărut rătăciri fără număr şi au umplut cu învăţături mincinoase pământul. Norii aceştia întunecaţi ascund de lume soarele dreptăţii.
”După roada lor îi veţi cunoaşte.”(Mt. 7, 16),
a zis Mântuitorul despre învăţăturile mincinoase şi învăţătorii mincinoşi. Unde este înfierbântare, acolo nu este adevăr, de acolo nu poate veni nimic bun, nimic folositor: acolo clocoteşte sângele, acolo fumegă şi clădeşte castele de nisip raţiunea cu nume mincinos. Blândeţea şi smerenia, a căror lucrare este însoţită de o răcoare subţire, însă apoi se vădeşte prin nenumărate roade bune, sunt martorii binelui nemăsluit, adevărat, dumnezeiesc.
Sfantul Ignatie Briancianinov, “De la intristarea inimii la mangaierea lui Dumnezeu.“

*****************************************************

26219114_315510215632594_672406322549927772_n.jpg

”Cuvântul „aleși” nu se referă cu siguranță la mulțimile de „creștini” care ajung să ia drept adevăr cele mai grosolane și mai nescripturistice înșelăciuni, potrivit cărora „lumea este în pragul unei mari deșteptări spirituale”, ci la „turma mică”, căreia Mântuitorul i-a făcut în exclusivitate următoarea promisiune: Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăția (Luca 12,32).
Deci, iată că până și elita constituită din acesti adevărați aleși, această „turmă mică”, vor fi atacați și ispitiți de „marile semne si minuni” ale lui Antihrist. Marea masă a „creștinilor” în schimb, îl vor accepta pe falsul Mesia – adică pe Antihrist -, fără întrebări și fără probleme, pentru că „noul” său „crestinism” este exact ceea ce caută mulțimea.
Dar care este „Hristosul”, pentru care se alcătuiesc în întreaga lume (…)programe intensive de pregătire psihologică și chiar fizică? Este Acesta oare adevăratul nostru Dumnezeu si Mântuitor, Iisus Hristos, Care a întemeiat Biserica pentru mântuirea oamenilor? Nu cumva este el mai curând falsul Hristos care va veni în numele său (Ioan 5,43) și-i va reuni sub mâna sa pe toți acei care resping sau pervertesc învățătura Bisericii Celei Una, adică Biserica Ortodoxă?”
„Ortodoxia și religia viitorului” de Pr. Seraphim Rose

*********************************************

26167394_315606348956314_560483143298748259_n.jpg

”– Legat de compromisuri in Biserica, astazi se vehiculeaza foarte mult ideea ca ecumenismul este o necesitate in spatiul eclezial. Ce credeti?
– Daca noi ne supunem diavolului, asta inseamna ca este o necesitate?! Nu e o necesitate, ci un pacat, o ispita foarte mare, o erezie. Cred ca Biserica Ortodoxa ar trebui sa-si vada de propria ei activitate, sa nu se intereseze de ecumenism si de celelalte. Sa traiasca in Hristos, asa cum a trait si pana acum.
– In ce consta forta Ortodoxiei?
– Forta Ortodoxiei consta in faptul ca nu a schimbat nimic din canoanele fixate pana la despartirea de catolici, pe cand forta catolicismului consta in numar si in organizare. Forta catolicismului se macina astazi, forta Ortodoxiei ramane. Daca Ortodoxia cade, cade prin pacatele oamenilor din interiorul ei, nu prin altceva. Fiindca Ortodoxia in sine este imbatabila.
– Deci ne macinam din interior…
– Da. Problema e ca noi ne-am corupt singuri, nu celalalt. Chiar si acum, in Comunitatea Europeana, fiecare Biserica si-ar putea pastra pe deplin identitatea, fara compromisuri sau stricarea doctrinei religioase, daca ar avea constiinta ca trebuie sa pastreze aceasta identitate.
– Aici e de lucrat la mentalitate…
– Pai, asta e problema. Daca noi ne pierdem atasamentul fata de traditia ortodoxa si ne diluam in aceasta masa a ecumenismului, absurda si criminala, sau daca nu e criminala, macar anticrestina, atunci sigur ca ne pierdem. E o nenorocire! Si unii fac lucrul acesta… Oare chiar nu inteleg ei pericolul? Sau sunt cumparati? Nu stiu, nu pricep…
– Care este relatia dintre ierarhie si manastiri?
– In general manastirile asculta de ierarh. Dar pana la erezie. Din cauza asta ierarhia, in special in unele zone, e suparata pe monahi. Ii persecuta, spune tot felul de lucruri despre ei, de exemplu ca ar fi sub rusi, tot felul de minciuni care slujesc actiunilor lor ecumeniste…”
“Viata parintelui Gheorghe Calciu dupa marturiile sale si ale altora“, Editura Christiana, Bucuresti, 2007

**********************************************

26167865_316592325524383_1357947503180777236_n.jpg

”Invidia calomniaza virtutea: pe cel viteaz il numesc nechibzuit, pe cel cumpatat nesimtitor, pe cel drept aspru, pe cel intelept nelegiuit, pe cel marinimos il numesc marunt, pe cel darnic risipitor, iar pe cel avar, din contra, il numesc econom.” Sfantul Vasile cel Mare

*************************************

26063722_316624372187845_6528516706148464334_o.jpg

”Omul este chemat sa traiasca la un nivel foarte ridicat, acela de a-si iubi semenii ca pe sine insusi, de exemplu. Cati dintre noi reusesc lucrul acesta? Omul este chemat sa-L iubeasca pe Dumnezeu din tot sufletul, din tot cugetul, din toata inima sa. Cati dintre noi reusesc lucrul acesta? Raportandu-se la aceste chemari, este nevoit sa recunoasca ca nu a facut mare lucru sau nimic, sau chiar ca merge in sens invers! Starea aceasta este o stare de pocainta, care reclama o intoarcere, macar la nivelul mintii, adica o constientizare a traiectoriei gresite. Lucrul acesta este esential. Caderea fara intoarcere este atunci cand omul confunda, si la nivelul crezului si la nivelul mintii, traiectoria gresita cu cea sanatoasa, starea de boala cu starea de sanatate. Atunci, sigur, omul nu mai are intoarcere!”

***************************************************************

26171525_316640632186219_7625762608620896612_o.jpg

”De multe ori, atunci cand avem o ispita spunem: “Ei, sunt si eu om; nu mai pot suporta!”, in timp ce ar trebui sa spunem: “Eu nu sunt om; sunt un ticalos; Dumnezeul meu, ajuta-ma sa ma fac om”. Nu spun ca sa fugim noi dupa ispite, ci, atunci cand vin, sa le infruntam cu rabdare si rugaciune.
In orice iarna duhovniceasca sa ateptam cu rabdare si nadejde primavara duhovniceasca. Cele mai mari ispite sunt de obicei de o clipa si, daca in clipa aceea le evitam, falanga diavolilor trece si se duce si scapam.”
Cuviosul Paisie Aghioritul, Nevointa Duhovniceasca

****************************************************

26171295_317053935478222_2681161942494705747_o.jpg

”Vă amintesc de cuvântul Scripturii care zice: „Vrăjmaşii omului sunt casnicii lui” şi iată anume pentru ce: când fraţii noştri de o credinţă şi de un sânge se fac coadă de topor, adică unelte ale vrăjmaşului credinţei, atunci vătămarea noastră este negrăit de mare, zice Sf. Apostol Pavel; nu vă plecaţi grumazul sub jug străin. Să stăm bine, să stăm cu frică întru Sfânta credinţă şi să arătăm „Mila Păcii” către toţi, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos. Amin”.

Sfantul Ioan Iacob Romanul (Hozevitul), ”Din Ierihon catre Sion. Trecerea de la pamant la cer”

**************************************************

26173950_317498068767142_1542611131562145001_o.jpg

”Teme-te de făţărnicie, în primul rând în tine însuţi, apoi în ceilalţi; teme-te de aceea, că este în spiritul timpului, fiind în stare să molipsească pe oricine, la cea mai mică înclinare spre o purtare uşuratică…
Urmăreşte făţărnicia în tine însuţi, izgoneşte-o dinăuntrul tău; fereşte-te de gloatele molipsite de ea, care acţionează voit sau inconştient în această direcţie, mascând slujirea lumească prin slujirea lui Dumnezeu, căutarea bunurilor trecătoare prin căutarea bunurilor veşnice, ascunzând sub masca sfinţeniei un trai şi un suflet vicios, supus în întregime patimilor”. Sf.Ignatie Brianceaninov

*********************************************************

26169857_317531098763839_1582148398944089994_n.jpg

”Nu ştiţi oare că Hristos n-a zdrobit trestia frântă şi n-a stins feştila ce fumegă?
– Dar ce înţeles au aceste cuvinte?
– Ia aminte! Hristos n-a alungat pe Iuda şi pe cei ce au căzut la fel cu el, până ce fiecare dintre ei nu s-a răzleţit singur şi nu s-a dat cu totul rătăcirii.
Nu facem noi oare rugăciuni pentru neştiinţa poporului? Nu ni s-a poruncit oare să ne rugăm pentru duşmani, pentru cei ce ne urăsc şi pentru cei ce ne prigonesc?
Iată, eu îmi împlinesc slujba mea! Iată, rogu-vă, hirotonia nu dă putere de stăpân, nu înalţă, nu duce la tiranie. Toţi am luat acelaşi Duh, toţi am fost chemaţi la înfiere întru El; iar pe cei pe care Tatăl i-a încercat, pe aceia i-a învrednicit să slujească, după stăpânirea rânduită lor, fraţilor lor. Împlinindu-mi dar slujba, cu stăruinţă vă rog să vă depărtaţi de un păcat aşa de mare. Cel pe care vrei să-l aduci sub blestem este sau viu şi în viaţa aceasta muritoare, sau mort. Dacă este încă în viaţa de aici, păcătuieşti de vrei să ţii departe de Hristos pe un om care se poate întoarce, care se poate schimba din rău în bine; iar dacă e mort, păcătuieşti cu mult mai mult.
– Pentru ce?
– Pentru că pentru Domnul său stă sau cade, pentru că nu mai este sub stăpânire omenească. Şi e primejdios să judeci asupra a ceea ce este ascuns şi păstrat Judecătorului veacurilor, singurul Care ştie şi măsura cunoştinţei, şi mărimea credinţei.
Spune-mi, rogu-te: de unde vom şti cu ce cuvinte se va învinovăţi sau se va apăra acela în ziua când Dumnezeu va judeca cele ascunse ale oamenilor? Cu adevărat, cât sunt de necercetate căile Lui şi cât de nepătrunse judecăţile Lui! Că cine a cunoscut gândul Domnului sau cine a fost sfetnicul Lui? Poate că nimeni dintre noi, prea iubiţilor, nu se mai gândeşte că am fost învredniciţi primind înnoire a vieţii prin harul Sfântului Botez! Poate că nimeni nu vrea să mai ştie că are să fie o judecată viitoare! Dar pentru ce aduc vorba eu de judecata viitoare? Nu vrem să mai ştim nici că vom muri şi că vom ieşi din trup, şi aceasta numai din pricina nebuniei ce ne face robi ai lumii acesteia!
Staţi departe, rogu-vă, de un păcat atât de mare! Iată, spun şi mărturisesc înaintea lui Dumnezeu şi înaintea aleşilor Lui îngeri, că păcatul acesta are să ne fie în ziua judecăţii pricină de mare chin şi de foc nestins. Dacă în pilda celor zece fecioare, au fost izgonite din cămara cea de nuntă, din pricina împietririi inimii lor, fecioarele care duseseră o viaţă strălucită şi plină de credinţă, fiindcă Stăpânul a toate văzuse faptele lor, cum vom putea fi învredniciţi de mântuire noi, care trăim fără nicio grijă şi ne purtăm fără milă cu aproapele nostru? De aceea, rogu-vă, să nu ascultaţi cu nepăsare astfel de cuvinte! Negreşit, trebuie să anatemizăm învăţăturile eretice, cele potrivnice învăţăturilor primite de noi, să condamnăm învăţăturile lipsite de credinţă, dar să cruţăm cu toată grija pe oameni şi să ne rugăm pentru mântuirea lor!”
Sf. Ioan Gura de Aur

 

*************************************************

26169061_317541888762760_3772196465736054092_n.jpg

“Dar există o a treia pricină, şi, se poate spune, o pricină fără pricină, pentru care harul Sfântului Duh va îngădui câteodată să-l părăsească chiar pe omul purtător de Dumnezeu. Şi aceasta este chiar îngăduinţa lui Dumnezeu de a-i încerca numai pe cei mai întăriţi în harul lui Dumnezeu ca şi cu o nevoinţă deosebită pentru cununi deosebite: precum a fost şi cu Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos (…). Dumnezeiescul Pătimitor a binevoit a rosti: „Eli! Eli! Lama sabahtani?“, însemnând în traducere: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu! Pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27: 46). Aşadar, această ispitire va fi îngăduită în întreg universul pe timpul antihristului, atunci când toţi sfinţii lui Dumnezeu şi Sfânta Biserică a lui Hristos, alcătuită numai din aceştia, vor fi lăsaţi aparent fără apărarea şi ajutorul lui Dumnezeu. Nelegiuiţii însă vor triumfa şi se vor înălţa asupra lor până într-atât, încât însuşi Domnul Dumnezeul Sfântul Duh, văzând suferinţa lor cumplită, a profeţit: unde este răbdarea şi credinţa sfinţilor?! (cf. Apoc. 13: 10; 14: 12). Ispite la fel de cumplite sunt îngăduite şi vor fi îngăduite până în timpurile de pe urmă asupra celor mai mari sfinţi şi sfinte ale lui Dumnezeu pentru a încerca nemărginita lor credinţă întru Hristos şi pentru încununarea lor cu mari daruri, de neînchipuit pentru mintea omenească, în timpul ce va să vie şi a vieţii Veacului Viitor (cf. Apoc. 20: 4-6, cel ce citeşte să înţeleagă!)”.
Sfantul Serafim de Sarov

******************************************

26171623_317917265391889_5011354792308151677_o.jpg

”Greutăţile şi piedicile ce se ridică inaintea mărturisirii lui Hristos lucrând asupra creştinului dinafară au puţină insemnătate faţă de greutăţile si de piedicile pe care el le află inlăuntrul său. Păcatul, trăind în minte, inimă, trup, este de-a dreptul potrivnic mărturisirii lui Hristos, mărturisirii prin implinirea poruncilor Lui; păcatul lucrează cu indărătnicie impotriva acestei impliniri. Insuşi binele firesc, vătămat fiind de către păcat, ingreunează mărturisirea, străduindu-se din răsputeri să bage in această mărturisire, să amestece cu ea mărturisirea valorilor Firii căzute. Prin această amestecare se nimiceşte mărturisirea lui Hristos, pe seama Firii căzute este pusă o cădere nedeplină, I se răpeşte insemnătatea lui Hristos, insemnătate care, fiind atotdesăvârşită, nu suferă amestecare si cere inţelegerea hotărâtoarei vătămări a firii de către cădere (Gal. 5, 4; 2, 16, 21).
A te feri de societatea omenească, de rude, e cu putinţă: dar unde poţi să fugi de tine insuţi? Unde să te ascunzi de firea ta? Cum să te izbăveşti de ea? Pentru a ne slobozi de firea căzută, Domnul porunceşte să răstignim această fire, adică să ne Iepădăm de raţiunea ei si de voia ei, să pironim lucrările minţii şi imboldurile inimii de poruncile Evangheliei.”
Sfantul Ignatie Briancianinov, Predici

********************************************

26171550_317969735386642_8244270121827612653_o.jpg

”Ia seama şi la acest aspect: cineva poate să meargă să se mărturisească din pricina faptului că egoismul lui a fost rănit şi nu pentru că a păcătuit înaintea lui Dumnezeu.
De multe ori omul se mâhneşte pentru păcatele pe care le-a făcut şi se căieşte pentru ele, dar nu pentru că L-a întristat pe Dumnezeu, ci din cauza egoismului rănit. Adică, înainte de a păcătui, omul avea o părere bună despre sine, dar când a păcătuit nu mai poate să aibă aceeaşi părere, şi aceasta îl face să sufere. În cazul acesta nu este vorba despre pocăinţă adevărată. Pocăinţa voită de Dumnezeu, autentică, din tot sufletul, nu pretinde în acel ceas nimic pentru sine, ci toată atitudinea omului înaintea lui Dumnezeu este aceasta:

„Dumnezeul meu, chiar de ar fi să mor în acest moment, să mor pentru iubirea Ta! Iar dacă vrei să trăiesc mii de ani, s-o fac pentru iubirea Ta! Să nu mă laşi să cad din nou în păcat!”.”
Arhim. Simeon Kraiopulos, ”Taina suferinţei”

*************************************

26195313_318744805309135_7196269861096315023_n.jpg

”La batjocură să răspunzi prin zâmbet. Batjocura lor vine din răutatea inimii; zâmbetul tău să fie lipsit de răutate. Neştiinţei i se potriveşte batjocura, iar cunoaşterii, zâmbetul. Prin zeflemeaua lor, ei fac să crească preţul rugăciunii tale înaintea Veşnicului Judecător: fiindcă lui Dumnezeu cea mai dragă îi este rugăciunea sufletului curajos care-i înconjurat de săgeţile răutăţii, urii, ticăloşiei şi batjocurii. Toate săgeţile acestea sunt boante la vârf şi ascuţite la coadă, aşa încât sărind înapoi din tine pricinuiesc răni înşişi săgetătorilor. ”
Sf. Nicolae Velimirovici

*******************************************

26169453_318800228636926_218940311031064409_n.jpg

”– Noi ne-am botezat, şi trebuia ca în continuare să păstrăm neîntinată haina, să nu săvârşim vreun păcat după Botez. Dar, din nefericire, şi după Sfânta Taină am căzut iarăşi şi suntem cufundaţi în păcate. Trebuie deci să deznădăjduim?
Nu, nu! De mii de ori dacă păcătuieşti şi cazi, să nu deznădăjduieşti. Ridică-te din nou, deoarece există şi un alt botez, cum spun Părinţii Bisericii: este lacrima de pocăinţă şi de mărturisire. Lacrimile lui Petru, ale femeii păcătoase, lacrimile miilor care s-au pocăit.
Multe sunt lacrimile în lume. Există vreun om care să nu fi plâns? „Valea plângerii” se numeşte pământul (Psalmul 83, 6). Dar de obicei acestea sunt lacrimi deşarte, nefolositoare. Pentru că oricât ai plânge, de pildă, pentru un mort, nu poţi să-l înviezi. Există însă şi alte lacrimi preţioase, lacrimi rare. Sunt lacrimile de pocăinţă. Daţi-mi, daţi-mi, păcătoşilor, o astfel de lacrimă! Această lacrimă, pe care o verşi aici pentru păcatele tale, are aceeaşi putere ca Iordanul. Această lacrimă se preface în râul Iordan, devine ocean, în care se spală păcatele lumii, ale tuturor generaţiilor. Şi atunci Hristos este lăudat şi slăvit înru toţi vecii. Amin.”

+ Episcopul Augustin, Mitropolit de Florina

******************************************

26169770_319665861883696_3789080714269280763_n.jpg

“Durerea cea mai mare este că noi între noi nu ne iubim, noi între noi. Dacă şi aici, şi în monahism se strecoară ispititorul ăsta! Tu eşti român şi eu român, dar el se bucură când îţi poate săpa o groapă ţie, în faţa duşmanului. In faţa duşmanului, care duşman e şi al lui şi al meu. El se uneşte cu duşmanul lui şi al meu ca să mă distrugă pe mine. Am observat că multe întâmplări din acestea s-auîntâmplat şi asta-i dureros.
Vedeţi? Asta-i ca şi cum ar fi un blestem pe capul nostru. Vasăzică, zici să fim mai uniţi, împreună, cu aceleaşi idei şi pe urmă te faci fals, vezi? Asta-i o slăbiciune, da, o slăbiciune. Cel mai dureros lucru. N-avem darul ăsta al unirii… Vezi, şi la noi, nu ziceau vechii noştri români că „unirea face puterea”? Dacă este unire, ai putere. Dar dacă nu-i unire, e dărâmare, s-a terminat“.

(Parintele Dionisie Ignat de la Colciu in revista “Presa ortodoxa“, decembrie 2008)

***********************************************************

         SLAVA TIE DUMNEZEULE, IN VECI!

 

SIMILARE

It is main inner container footer text