img

Vămuirea sufletelor (I)

/
4 Views


Învățătura Sfintei Scripturi

și a Sfinților Părinți despre vămuirea sufletelor

Mitropolitul Ierothei al Navpactului

          Potrivit cu învățătura Părinților Bisericii, sufletul în timpul ieșirii din trup, dar și mai înainte, când se pregătește să iasă din el, simte prezența demonilor, care se numesc vămi, și este cuprins de frică, deoarece va trece prin vămi.

            Dintru început trebuie să spunem că vămile – demonii – nu au stăpânire asupra drepților, asupra celor care s-au unit cu Hristos. Drepții nu numai că nu vor trece prin așa-numitele vămi, dar nici nu vor fi cuprinși de frica de ele. Însă toate acestea le vom vedea mai bine când vom prezenta învățătura Sfinților Părinți. Definirea trecerii sufletului printre demoni ca vămuire este luată de la vameșii acelei epoci. Este bine să analizăm puțin acest subiect, pentru a putea înțelege de ce Părinții caracterizează vămuire trecerea sufletul printre demoni.

            Vameși, în epoca veche, se numeau aceia care cumpărau impozitele publice de la stat și în continuare le încasau de la popor[1]. Vameșii se împărțeau în două clase. Prima clasă îi cuprindea pe așa numiții „achizitori de venituri publice sau zeciuitori”, care era clasa cea mai bogată și puternică a stăpânirii, iar a doua îi cuprindea pe așa numiții perceptori. Primii erau încasatorii publici, care cumpăra impozitele de la stat, în timp ce cei de al doilea erau slujbașii plătiți ai primilor, care încasau impozitele de la popor și le dădeau la achizitorii de venituri publice.

Perceptorii erau nedrepți, de vreme ce încasau impozite mai mari decât trebuia să dea stăpânilor lor. De aceea și aveau o faimă foarte rea în vechile societăți. Platon spunea că vameșii sunt aspri, nu atât atunci când încasau impozitele de la produsele evidente, „ci atunci când căutând cele ascunse, în alte vase și încărcături le răsturnau”. De aceea, atunci când Theokrit a fost întrebat care sunt fiarele cele mai crude, el a răspuns: „În pustietăți urșii și leii, iar în cetăți vameșii și clevetitorii”.

Vameșii, în strădania lor de a aduna cât mai multe impozite cu putință și pentru ca să nu le scape vreunii, care nu puteau face față la greaua și nedreapta impozitare, născoceau diferite modalități. Adică așteptau în drumuri înguste și-i adunau pe trecători silindu-i să dea cele care le datorează. Era o scenă foarte neplăcută și detestată de oamenii acelei vremi.

Tocmai această imagine cunoscută și detestată o folosesc Părinții ca să-i facă pe oamenii acelei epoci să înțeleagă în ce constă înfricoșătoarea taină a morții și ce lucruri înfricoșătoare se desfășoară în ceasul în care sufletul se pregătește de plecare și mai ales atunci când iese din trupul omului. Sfântul Macarie Egipteanul spune în acest sens: „Așa cum vameșii stau la drumurile înguste și-i opresc pe trecători, tot astfel și demonii păzesc și opresc sufletele și după ieșirea lor din trup. Dacă nu s-au curățat cu desăvârșire, nu le îngăduie să urce la corturile cerești și să dea răspuns Stăpânului lor, ci sunt aruncate jos de demonii din văzduh”.

Desigur, imaginea vămilor aparține realității acelei epoci, însă învățătura că demonii, în vremea ieșirii sufletului, încearcă să răpească sufletul omului, este menționată în multe texte din Sfânta Scriptură și de la Părinții Bisericii. Deja, cu puțin mai înainte, am văzut cum după moarte sufletele drepților sunt luate de Îngeri, în timp ce sufletele păcătoșilor și ale celor care nu s-au pocăit sunt luate de demoni. Stăpâniți de ura pe care o au față de oameni, ar vrea ca pe toți să-i răpească și să-i aibă veșnic în stăpânirea lor. Dar nu pot avea stăpânire asupra celor drepți.

Textul de bază, pe care Părinții Bisericii îl interpretează cu referire la vămi este spusa lui Hristos cu puțin mai înainte de Patima Sa: „Căci vine stăpânitorul acestei lumi și în Mine nu are nimic”[1]. Stăpânitorul lumii este diavolul. Se numește stăpânitor al lumii nu pentru că ar fi cu adevărat stăpân al lumii, ci pentru că stăpânește lumea nedreptății. Hristos a arătat că diavolul nu are stăpânirea asupra Sa. Desigur, aici se referă la diavol și la moarte.

Apostolul Pavel, referindu-se la oamenii cei morți duhovnicește, cei lipsiți de Harul lui Dumnezeu, scrie: „Iar pe voi v-a făcut vii, cei ce eraţi morţi prin greşalele şi prin păcatele voastre, în care aţi umblat mai înainte, potrivit veacului lumii acesteia, potrivit stăpânitorului puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării”[2]. În textul acesta se vede că oamenii mor datorită păcatelor și a lucrării diavolului.

De asemenea, diavolul este numit și „stăpânitorul puterii văzduhului”, pentru că se află în văzduh și continuu îi războiește pe oameni. Exact această imagine o au în vedere Părinții și spun că, atunci când sufletul iese din trup și străbate văzduhul spre Cer, se întâlnește cu stăpânitorul văzduhului. Textul mai spune că acest stăpânitor „lucrează și acum în fiii neascultării”.

[1] Ioan 14, 30

[2] Efeseni 2, 1-2.

[1] Vezi o analiză amplă la G. Konstantinou; Dicționarul Sfintelor Scripturi, ed. Grigori, p. 966.

SIMILARE

It is main inner container footer text