img

Sincretismul, adică „slujirea la mai mulţi domni”, este doctrina cheie a masoneriei. Corectitudinea politică reprezintă răsfrângerea filozofiei masonice în spaţiul public. Cele două cinstesc acelaşi idol:toleranţa

/
9 Views


”Temelia vechi-testamentară a masoneriei se poate foarte uşor confirma şi printr-o simplă răsfoire a Dicţionarului de terminologie masonică alcătuit de Em. M. Dobrescu. Majoritatea „scenetelor” şi simbolurilor din ritualurile masonice sunt în directă legătură cu istoria lui Israel şi deloc cu creştinismul. De ex., în ritualul de la gradul Arcei Regale, după cum se poate observa în ilustraţiile din dicţionarul citat (Lhomme), de o parte şi de alta a unei mese există steaguri cu cele 12 triburi ale lui Israel, iar cele trei personaje simbolice principale sunt Zorobabel, Agheu şi Iosua. Şi exemplele pot continua cu zecile. Insăşi alegerea păgânului Hiram ca simbol al masoneriei care participă prin ştiinţa sa, la cererea lui Solomon, la construcţia templului poporului luiIsrael este un semnal evident că masoneria este un ajutor esenţial al iudaismului, ce ajută mai mult la împlinirea planurilor unor reprezentanţi ai acestui popor decât la creştinare sau întarire în credinţă. Cooperarea Hiram-Solomon este prototipul simbolic al cooperarii masoneriei „dintre neamuri” cu Israelul. Există de altfel, cărţi apărute la prestigioase edituri occidentale care afirmă răspicat întrepătrunderea ţelurilor masonice ce cu cele iudaice. De exemplu, cartea Judaisme et franc-maconnerie: histoire d’une fraternite (Iudaism şi francmasonerie: istoria unei frăţietăţi), apărută la celebra editură Albin Michel din Paris, descrie pe larg convergenţa celor doua forţe de-a lungul istoriei moderne. Un articol apărut într-o revistă evreiască arata în ce fel se aseamănă scopurile celor două mişcări.

Afinităţile religioase dintre Masonerie şi Iudaism proveneau din mai multe direcţii. Voi prezenta şase asemănări majore. Mai întâi de toate puternicul monoteism al masoneriei. Masonii considerau că Dumnezeu trebuie cinstit ca Atotputernic Creator mai mult decat o prezenţă divină ce intervine în problemele oamenilor. … In al doilea rând, masoneria punea mult accent în practicile sale simbolice pe evenimente descrise în Vechiul Testament. Pe primul loc în temele rituale stătea povestea regelui Solomon şi construirea marelui templu din Ierusalim, temă în care fraternitatea se identifica cu naţiunea israelită.Folosirea simbolurilor mistice şi a numerologiei de către Frăţie a adus masoneria mai aproape de iudaism, deoarece multe dintre aceste simboluri proveneau din Cabala evreiască, în mod ironic încorporată în geneza francmasoneriei datorită interesului creştin de după Reformă in ocultism. … In al treilea rând, masoneria preamărea rolul raţiunii. Fraternitatea nu obosea niciodată în a opune propria sa viziune raţionalistă «superstiţiei ignorante» a catolicismului, pe de o parte, şi «fanatismul emoţional» al protestantismului pe de altă parte. 4. Frăţia promova universalismul. … Subscrierea iudaismului la universalismul masonic a nutrit aspiraţia către o religie mondială care să depăşească atât creştinismul cât şi iudaismul. Astfel, de exemplu, un evreu mason spunea (în 1865): «Putem privi în viitor către un timp când templele lui Lamma, ale idolului japonez, moscheea, biserica şi sinagoga şi orice templu care are un altar către Dumnezeul necunoscut, va fi ruinat; şi un singur templu universal va fi ridicat, la care oamenii vor fi ziduri vii, inima va fi altarul, iar tămaia va fi adorarea şi recunoştinţa către adevăratul şi nemuritorul Dumnezeu»…5. Masoneria susţinea exprimarea rituală a sentimentelor sale spirituale. 6. Masonii predicau un moralism al exemplului propriu. … Aceste puternice afinităţi dintre frăţie şi iudaism l-au făcut pe un mason evreu anonim să scrie în revista Evreul din San Francisco, că «dacă este un sistem religios mai îndeaproape conectat cu institutia masoneriei decât altele, acesta este iudaismul»” ,

Cred că este potrivit să amintim aici şi acel cuvânt din Pateric, unde un bătran calugar, văzându-l pe diavol că citeşte Vechiul Testament, îl întreabă dacă nu citeste şi Noul Testament. La auzul numelui Noului Testament, diavolul a disparut imediat. Intr-un articol recent dintr-un ziar evreiesc scria: Da, Talmudul ne-a avertizat să evităm Evangheliile.

Decreştinarea Confreriei o vădeşte şi faptul că istoricii şi ideologii masoni se feresc cu toate puterile şi nu admit sub nici o formă să se spună cumva ca Ordinul lor este creştin:

“A vorbi despre „creştinarea masoneriei” „este o eroare care au căzut nu puţini cercetători ai civilizaţiei Masonice. Masoneria Universală nu poate fi nicidecum dedusă din creştinism… Simbolul central al Ordinului Masonic nu este catedrala ‘Sfântul Petru’ din Vatican, ci Templul Regelui Solomon, din Ierusalim. … A vorbi despre creştinarea Masoneriei este un nonsens. O asemenea abordare – pe cale de consecinţă – duce la absurd” (Dex Masonic, vol. 1, p. 296).

Iata că, din nefericire, diavolul îşi găseşte aliaţi printre oameni, care se pun, fară stiinta, în slujba lui. Diavolul urăşte numele Domnului, acela este eliminat. Diavolul urăşte Noul Legământ al Domnului Iisus Hristos Care „a venit ca să strice lucrurile diavolului” (I In. 3, 8), acest Nou Testament este eliminat din filozofia masonică, chiar dacă jurământul se mai depune încă cu mâna pe Biblie, mâna stângă:

„Toţi iniţiaţii să presteze jurământul cu mâna stângă pe Cartea Legii Sacre deschisă”(Constituţia, Cap. I, Art. 8, b).

„Pentru cei ce au pierdut gustul creştinismului tradiţional”, spunea Părintele Serafim Rose, declinul ateismului şi agnosticismului în ştiinţă, filosofie şi guvernare va coincide cu reîntoarcerea la deismul francmasoneriei: ‘noua religie’ din care s-a nascut Epoca Revoluţionară modernă.

In Cursul de Supravieţuire din 1975 el spunea:

«Idealul Epocii Luminilor [ce precede direct Epoca Revoluţionară] era deismul, şi din această atmosferă s-a ivit masoneria modernă. Deismul este ideea Marelui Arhitect: un Dumnezeu aflat undeva departe, în ceruri şi care nu vine în atingere cu noi. Ideea deistă a masoneriei a fost puterea răspunzătoare de producerea revoluţiei Franceze şi a întregii mişcări revoluţionare din vremurile noastre, un motiv important pentru care deismul – deşi pare azi cu totul demodat şi discreditat – a dăinuit în lojile masonice. Aceasta se datorează faptului că întreaga concepţie despre lume a modernismului nu este atee şi nici agnostică; ci una ce crede în Dumnezeu. Perioada în care agnosticismul şi ateismul înlocuiesc crestinismul este doar una temporară. Scopul ei este acela de a înlătura adevăratul Dumnezeu al creştinismului tradiţional, astfel ca oamenii să se poată întoarce inapoi să se închine ”adevăratului Dumnezeu” conform filosofiei revoluţionare, cum fac masonii până în ziua de azi. Noul Dumnezeu este Marele Arhitect» .

Iată ce se spunea în Declaraţia Consiliului Marelui Orient de Franta:

„Legea primordială a franc-masoneriei este toleranţa; ea a înscris în fruntea Constituţiei sale respectul tuturor credinţelor, al tuturor ideilor, al tuturor opiniilor”. „Franc-masoneria nu impune nici o limită liberei cunoaşteri a adevărului şi, pentru a garanta tuturor acestora libertate, ea pretinde, de la toţi, toleranţă.

Altundeva se spune:

„Ceea ce domină în franc-masonerie este principiul Toleranţei: toleranţa faţă de toate doctrinele religioase şi politice, pentru ca ea se află deasupra şi în afara rivalităţilor care le opun” .

In Dicţionarul de terminologie masonică la cuvântul toleranţă scrie:

„Insuşire umană primordiala a franc-masonilor, cu ajutorul căreia speră să unifice membri societăţii într-o lume de înţelegere şi pace . Pentru franc-masoni iubirea frăţească înseamnă toleranta, înseamnă a te înţelege cu alţi oameni, indiferent dacă au aceleaşi idei sau nu” .

Există, de altfel, şi două loji în România care poartă în titlu toleranta: Toleranţa – lojă constituită în Bucureşti, în anul 2002 şi Toleranţă şi Frăţie –Bacău în 1993 . Un fost Maestru Venerabil al lojii Toleranţa arăta despre toleranţă, cum

„doi autori de geniu [doi masoni, Lessing şi Voltaire] au adus o contribuţie majoră în efortul de impunere a ideii de Toleranţă Universala ca mod de viaţă profan şi masonic”sau cum „protestantismul cu forme specifice din Anglia, Franţa şi Germania, i-a învăţat pe oameni că drumul spre acelaşi Dumnezeu creştin, nu e unic” .

Masonul Jean Vitiano spunea:

„Numai Masoneria poate rezolva uriasele probleme cu care se confruntă omul de astăzi, şi, în ciuda unei bunăvoinţe incontestabile, nici Bisericile organizate, nici partidele nu pot călăuzi spre bine” .

Francmasonul Voltaire scria deja despre „toleranţa universală” încă din sec. XVIII, iar acum ea a devenit „dogmă” de căpetenie a lumii. Directorul general al UNESCO vorbea, pe 16 noiembrie 2000, cu ocaziaZilei Internaţionale a Toleranţei despre „o toleranţă universală pe care UNESCO o încurajează şi o celebreaza” .

Membrii lojilor se consideră astfel mai presus de ‘limitatele şi plinele de prejudecati religii’ şi consideră că numai prin masonerie s-a păstrat adevărata traditie prin care omul se poate perfecţiona (pentru că aici nu pomeneşte nimeni de mântuire). Iată ce spune Marele Maestru al Marii Loji Naţionale din Romania:

„Tradiţia spune că Adevărul există în plenitudinea sa în lume, dar la un moment dat a fost spart în cioburi. Nu trebuie să uităm niciodată că principala noastra misiune constă în a pune din nou laolaltă ceea ce astăzi este împrăştiat, iar cioburile vor reclădi din nou Templul” .

In 1893, la Parlamentul Mondial al Religiilor, despre care vom vorbi şi mai jos, un cunoscut rabin mason al vremii, a spus următoarele:

„Există o legendă care spune că, atunci când Adam şi Eva au fost izgoniţi afară din Eden sau Paradisul pământesc, un înger a zdrobit portile şi părticelele care s-au împrăştiat în lumea întreagă sunt pietrele preţioase. Am putea dezvolta această legendă. Pietrele preţioase au fost culese de le religii şi filozofii ale lumii. Fiecare dintre ele pretindea şi pretinde că numai părticica sa reflectă lumina raiului, uitând sedimentele şi reziduurile pe care timpul le-a adăugat. Răbdare, fraţii mei! La vremea hotărâtă de Dumnezeu, fiecare dintre noi, vom pune laolaltă toate părticelele şi vom reconstrui porţile raiului. Atunci va fi o eră a reconcilierii tuturor credinţelor .

Un alt mason spunea acelaşi lucru, subliniind că această reconciliere se poate realiza numai prin toleranţă:

„Până atunci [la sfârşitul timpurilor] Adevărul ne va apare ca şi cum, coborand din cer pe pământ, s-a spart într-o multitudine de doctrine aparent rivale. Iniţiatul îşi ia misiunea de a reuni aceste bucăţi de adevăr dispersat şi împărţit inegal între membri comunităţii omeneşti. Această convingere că fiecare dintre noi posedă o parte din Adevăr, generează o anume atitudine faţă de celălalt, atitudine definită uneori prin cuvântul toleranţă. Departe de a fi tolerat, punctul de vedere al celuilalt devine pentru iniţiat condiţia propriului său progres” .

Sincretismul adică „slujirea la mai mulţi domni” este doctrină cheie a masoneriei. Dex-ul masonic spune:

„O bibliotecă Masonică cuprinde întregul evantai ezoteric al ştiinţelor oculte, al societăţilor secrete şi discrete, al marilor mistere ale lumii, cărţi despre kabbală, despre sacerdoţii sumerieni, despre hierofanţii egipteni, despre toate religiile lumii, studii referitoare la Templele Osiriene, Mithraism, Misterele Eleusine, Academia lui Platon, Ordinul Pitagoreic, Templieri, Rozacrucieni, Carbonari etc. etc. Numai astfel Masonul poate răspunde celor trei fundamentale întrebări ale condiţiei umane: De unde venim? Cine suntem? Incotro ne îndreptăm?” (vol. 1, p. 146).

Dar, din nefericire, în învăţătura masonică lipseşte un principiu sănătos care să-i ajute pe membri să discearnă duhurile pentru a vedea ce este bun de luat şi ce nu, din toate religiile şi filozofiile, astfel ei deschizându-se tuturor teoriilor preluate de imaginaţia omului din „imaginarul” demonic şi într-un fel lăsându-l pe diavol (in a cărui existenţă nici nu cred) ca dirijor. “Nefârtatul” se pare că uneori este chiar şi “invitat” în ceremoniile masonice:

„Jurământul masonic este o promisiune solemnă şi comportă întotdeauna trei părţi: o invocare, o promisiune şi un blestem. Invocarea face cel mai adesea apel la divinitate, dar se mai poate uneori adresa şi puterilor demonice, entităţilor malefice ca garanţie a jurământului” (P. Ştefănescu, op. cit., p. 152).

Aşadar, masoneria poate foarte bine să propovăduiască toleranţa şi să puna foarte uşor pe picior de egalitate lumina creştinismului ortodox cu întunericul altor opinii omeneşti, de vreme ce ea desconsideră total adevărul revelat de Insuşi Dumnezeu, ce este păstrat cu sfinţenie de Biserica Ortodoxă. Cauza apariţiei acestei mentalităţi este concepţia eronată despre Dumnezeu, numită deism. Deismul vede în Dumnezeu doar creatorul lumii, dar nu şi pe Cel care are grija de întreaga lume în fiecare clipă încât nici un fir de păr nu cade ,fără ştirea Tatălui” (Mt. 10, 30). Ei cred că Dumnezeu există, dar această credinţă rămane absolut fără nici o influenţă în viaţa proprie, de vreme ce Biserica şi cuvântul ei nu sunt crezute ca venind de la Dumnezeu. Conform deismului, singura religie adevărată este religia naturală, bazată pe principii morale, din care lipsesc dogmele revelate. Astfel, deiştii nu urmează decât descoperirile raţiunii umane, caci ei consideră că numai prin raţiune se poate ajunge la cunoaşterea adevărului. Dar noi ştim că omul, care face parte din lume, din „sistem”, nu poate privi din afara sistemului ca să vadă cu adevărat, obiectiv şi să înţeleagă sensul existentei sale. De aceea numai prin credinţă putem afla adevărul obiectiv , de la Insusi Dumnezeu, Care ni s-a descoperit prin Fiul Său şi ne-a învăţat „tot adevarul” (In. 16, 13).

Această învăţătură neagă întruparea Fiului lui Dumnezeu şi întemeierea Bisericii, şi astfel sunt legitimate toate căile prin care oamenii cred că pot ajunge la Dumnezeu, iar calea cea adevărată arătată nouă de însuşi Dumnezeul-Om Iisus Hristos, nu mai rămâne decât o variantă într-un imens mozaic de alternative, care se contrazic flagrant una pe cealaltă. Părerea unui rabin mason este grăitoare:

„In dialogul religios există un element crucial care iese în evidenţă: acela că nici o traditie religioasă nu poate revendica adevărul cu A mare. Trebuie să admitem ca religia în care suntem crescuţi sau pe care am adoptat-o convine cel mai bine persoanei în cauză, dar nu reprezintă decât o cale între altele către o mântuire, o cunoastere a divinităţii, o dezvoltare spirituală” (Gabut, op. cit., p. 303).

Deci corectitudinea politică reprezintă într-un fel răsfrângerea filozofiei masonice în spaţiul public. Cele două cinstesc acelaşi idol:toleranţa. Masoneria si corectitudinea politică mai au un punct comun: ambele au ca principal „aliat”, America. De aceea, unii numesc corectitudinea politică, „comunism american” (H.R. Patapievici). Chiar şi „privatizarea” actuală a credinţei, excluzând-o din spatiul public (adică din discuţiile lojei) pare foarte asemănătoare cu mentalitatea din loji, unde se spune că un mason, atâta vreme cât se comportă moral, „opiniile sale speculative private sunt lăsate pentru Dumnezeu şi el însuşi” deoarece tolerarea reciprocă a opiniilor religioase este una dintre cele mai remarcabile şi valoroase caracteristici ale masoneriei . Este foarte important să observam că mentalitatea pregătită în secret în loji a ajuns cu timpul să fie mentalitatea dominantă din societate. Acesta este şi motivul pentru care,dacă la început masoneria se numea pe sine organizaţie secretă, acum se spune clar că nu mai este secretă, ci doar discretă. De ce? Pentru că înainte predomina învăţătura crestina în societate şi orice astfel de idei potrivinice creştinismului nu erau bine vazute, iar cei care le susţineau îşi riscau reputaţia. Dar acum, când nefericitele idei anticreştine au cucerit într-o mare măsură minţile multora, ele pot fi propovaduite în voie şi de masonerie, iar masoneria poate fi, foarte uşor, declarată de Guvern „asociaţie de utilitate publică“, deşi mai înainte era condamnată prin diverse legi şi bule papale.

Despre instalarea principiului noii toleranţe în plan politic, ne stă mărturie, de ex., faptul că mulţi politicieni trec de la un partid la altul, fără nici o problemă. Pe lângă motivele meschine care pot conduce la acest fel de fapte, considerăm că şi mentalitatea masonică susţine tot un astfel de comportament. In sensul că, atunci când ea spune că nu face politică, şi când ştim că în lojile ei adună persoane ce aparţin diverselor partide, ne întrebăm totuşi ce îi uneşte pe aceştia, căci nu e filozofia de partid. Deoarece eliminarea deosebirilor, atât politice, cât şi cele religioase, trebuie să fie înlocuită cu o altă filozofie, cu siguranţă, aceasta nu este una creştină. Aşadar, cum poate un creştin să spuna că în lojă îşi poate anula convingerile cele mai intime: cele religioase şi cele politice, pentru ca astfel să fie în armonie cu cei de alte păreri. Inseamnă ca in lojă el devine altcineva, sau mai degrabă, el a fost de la început altcineva, nu un creştin „practicant”, şi de aceea a putut să se lepede atât de uşor de convingerile sale. Nu fac politică, nu fac religie“, ce înseamnă altceva decât că nu fac acea politică şi acea religie de care vorbeşte toată lumea, ci alta. Deci, ori creştin, ori mason, cele două nu pot fi compatibile. Pentru a li se inocula politicienilor ideea că, precum nu există deosebiri între partide, la fel nu exista deosebiri nici între creştini şi nici chiar între religii, la Parlamentul României se organizează, – după modelul american şi cel al Parlamentului European -, Mic dejun cu rugăciune, la care participă persoane de mai multe confesiuni şi religii, temele alese fiind, bineînţeles, nu de inspiraţie creştină, ci umanistă, precum cea din 2006: Libertatea religioasă

Pentru aceleaşi scopuri ecumenic-interreligioase a fost construită şi „capela de meditaţie” din cadrul sediului ONU, despre care vom vorbi mai jos.

Incercând să înţelegem duhul acestor organizaţii trebuie să spunem ca, in lume, problemele se pun foarte negingaş. Ceea ce observăm noi, cei care nu suntem implicaţi în marile decizii ale lumii, este doar o mică parte din nedelicateţea cu care este tratat chipul lui Dumnezeu. Dar tocmai pentru a-i păzi sa nu rămână în vreun romantism naiv, Domnul i-a comparat pe creştini cu nişte oi trimise în mijlocul lupilor (Mt. 10, 16). Şi, pentru a nu fi sfâşiaţi, li se îngaduie două „arme”: înţelepciunea şerpilor şi blândeţea porumbeilor: NICIODATA una fără cealaltă.

Pe masoni, ca şi pe oricare alţi conspiratori împotriva Bisericii Domnului, creştinul trebuie să-i ierte şi cu blândeţe să se roage pentru ei, aştepând întoarcerea lor până la ultima suflare şi în acelaşi timp să lupte cu toate puterile, prin cuvântul scris sau vorbit, împotriva acestei organizaţii şi mai ales împotriva intinării slujitorilor Bisericii cu ea.

Ne întrebăm care creştini devin masoni? Ajung în loji acei creştini care nu şi-au luat în serios creştinismul, care nu au înţeles deloc mesajul Domnului Iisus Hristos, căci dacă ar fi făcut-o, ar fi găsit aici, în Biserică, acea „cale spre perfecţionare morală” şi nu ar fi trebuit să o caute în altă parte. Aceasta este explicaţia, în cazul în care cineva mai crede că oamenii intră în masonerie pentru „perfecţionare morală”. Clericii occidentali care au devenit membri ai masoneriei au făcut-o de multe ori, pentru că în confesiunea lor, mult prea modernizata şi lumească, nu au mai găsit nici măcar un nivel sufletesc care să le satisfacă exigenţele spirituale, căci de unul duhovnicesc nici nu mai poate fi vorba. Acestea sunt motivele celor mai puţin vinovaţi dintre ei, căci ceilalţi, se ştie prea bine, aderă la această organizaţie, din motive cu totul meschine şi materiale.

Cunoscutul teolog rus, preotul Georges Florovsky, în monumentala sa lucrare Căile teologiei ruse, are un capitol întreg dedicat francmasoneriei rusesti. Aici el arată că „francmasonii erau oameni care pierduseră calea ‘răsăriteana’ şi se pierduseră printre cele apusene” . Părintele profesor arată că aceia, flamânzind din pricina raţionalismului voltairian al vremii, tânjeau după ceva mai profund, după o adevărată hrană şi înviorare a sufletelor lor, lucru pe care au crezut că-l vor găsi în francmasonerie. De aceea, atunci a apărut chiar un curent mistic în cadrul ordinului: „francmasoneria mistică constituia o reacţie interioară împotriva spiritului iluminist”.

„Totuşi experienţa masonică era una de origine apuseană şi, într-o ultimă analiză, o asemenea asceză exterioară Bisericii nu servea decât la stimularea reveriei şi imaginaţiei. Astfel, în suflet apărea un spirit iscoditor şi o curiozitate mistică nesănătoasă” .

In final, teologul descrie relaţia deformată a masonilor cu Biserica şi arată că păcatul ei suprem era, bineinteles, unul dintre cele şapte păcate capitale, slava deşartă:

Francmasonii considerau Ordinul lor ca fiind biserica «interioară» cu propriile sale ritualuri şi „sfinte taine”. Acesta este, o dată în plus, un vis alexandrin al unui cerc ezoteric de alesi, meniţi să păstreze tradiţiile sacre: un adevăr revelat numai câtorva ce au fost aleşi pentru o iluminare excepţională” .

Creştinul ortodox ar trebui să fie foarte conştient că masoneria, ca şi mişcarea ecumenică – întemeiată pentru motive similare, adică din dorinţa unei unitati între multitudinea de confesiuni şi denominaţiuni apărute – răspundea unor probleme specifice Occidentului neortodox, care nu cunoştea creştinismul autentic, ortodox.

In consecinţă, preluarea de către ţările ortodoxe şi de creştinii ortodocşi a unor mentalităţi şi remedii neortodoxe, bazate mai mult pe cugetarea omenească decât pe inspiraţia Duhului Sfânt, nu poate duce decât la slăbirea cugetului viu evanghelic şi patristic păstrat în Biserica Ortodoxă. Ceea ce ar fi mai potrivit, pentru noi, creştinii ortodocşi, ar fi ca, în duhul smereniei şi al iubirii aproapelui, să ne adâncim în acest duh al Domnului nostru Iisus Hristos din Biserica Sa, să fim ucenici buni ai Sfinţilor Părinţi şi astfel să ne aducem smerita ofrandă lumii contemporane şi celor care, din neştiinţă, vin cu tot felul de soluţii nesănătoase. Să arătăm prin exemplul propriu, că soluţia şi adevărul este in dreptslăvitoarea Biserică, în Sfintele ei Taine şi învăţături. Aceasta este responsabilitatea extraordinară a celor ce au fost învredniciţi să cunoască sfânta si tainica predanie a Bisericii Ortodoxe: de a o întrupa în viaţa lor, ca astfel, văzand faptele voastre cele bune să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri (Mt 5, 16)..

 

SURSA: „Zeul tolerantei” si descrestinarea crestinismului. O perspectiva ortodoxa”Editura Christiana, Bucuresti, 2009

SIMILARE

It is main inner container footer text