Oxigenul şi terapiile sale (II)

/
21 Views


Este o regulă de bază: lucrurile simple şi fireşti, chiar dacă par neimportante, au un rol esenţial în viaţa omului. Dacă despre efectele cu mare impact asupra vieţii noastre ale unui aer de calitate am vorbit în prima parte a acestui articol, vă vom prezenta acum şi proprietăţile curative ale oxigenului. Ca de multe ori, tratamentul cel mai eficient este unul, aparent, banal: inspirarea de oxigen concentrat. Oxigen-terapia, folosită frecvent în restul lumii, creşte capacitatea organismului de a se vindeca, cu numeroase aplicaţii – de la stres şi anxietate, boli ale aparatului circulator, traumatisme şi fracturi, până la infecţii şi cancer –, o ameliorare a afecţiunii fiind vizibilă încă de la primele şedinţe. (R.H.)

 

Doctorul Otto Warburg a fost primul cercetător care a demonstrat legătura directă dintre oxigen și cancer. Studiile sale au arătat că principala cauză a apariției formațiunilor canceroase este lipsa oxigenării corespunzătoare a celulelor sănătoase. Mai exact, cercetările sale au relevat faptul că celulele canceroase sunt anaerobe (nu au nevoie de oxigen pentru a supraviețui), dezvoltându-se cu precădere în medii slab oxigenate.

Warburg a mai observat și că o ușoară alcalinizare a corpului determină creșterea ratei absorbției oxigenului. Astăzi, concentrațiile scăzute de oxigen sunt un marker comun la majoritatea pacienților diagnosticați cu boli cronice.

Doctorul Warburg era de părere că aproape orice factor poate conlucra la dezvoltarea cancerului. Însă, în ciuda acestei predispoziții multifactoriale, există o singură cauză directă a apariției cancerului: înlocuirea, în celulele sănătoase, a procesului de respirație celulară cu cel de fermentație. Toate celulele din corp produc energia necesară supraviețuirii cu ajutorul proceselor de respirație celulară, în timp ce celulele canceroase obțin aceeași energie ca urmare a proceselor de fermentație. Astfel, celulele sănătoase trăiesc într-un mediu aerob (ce conține oxigenul necesar respirației), în timp ce tumorile trăiesc în medii parțial anaerobe. Pe parcursul dezvoltării formațiunii canceroase, procesul de respirație celulară este tot mai puțin activ, fiind înlocuit treptat de fermentație. Concomitent, are loc transformarea celulelor sănătoase în celule anaerobe, ce se divid haotic, nu își mai pot îndeplini funcțiile și nici nu mai pot comunica corect cu celelalte celule. Toți agenții cancerigeni afectează procesul normal al respirației celulare, în mod direct sau indirect.

În timp, expunerea la concentrații tot mai scăzute de oxigen determină afectarea funcției și structurii enzimelor implicate în procesul de respirație celulară. Astfel, pentru a putea supraviețui, celula înlocuiește treptat acest proces cu procesul de fermentație. În final, aceste celule devin canceroase atunci când este înregistrată o scădere cu 35% a ratei de oxigenare.

Ulterior, ipotezele lui Warburg au fost confirmate și de studiile altor cercetători care au observat distrugerea enzimelor implicate în procesul de respirație celulară atunci când concentrațiile oxigenului scad prea mult. Astfel, în lipsa oxigenului, pentru a putea supraviețui, celula trebuie să producă energie folosindu-se și de alte resurse. Fermentația este un astfel de proces. În timp, aceasta poate determina transformarea unei celule sănătoase într-o celulă canceroasă. Prin fermentație, celulele canceroase produc acid lactic în exces. Această substanță, acumulată în organism, este toxică și împiedică transportul oxigenului la celulele sănătoase din jurul ei. În timp, pe măsură ce aceste celule se divid, cancerul se poate răspândi și în alte țesuturi din corp.

Studiile pe linii celulare au arătat că expunerea celulelor canceroase la concentrații mari de oxigen determină distrugerea lor, în timp ce liniile de celule sănătoase nu sunt afectate.

În urma cercetărilor sale, Dr. Warburg susținea că primul pas în prevenirea apariției cancerului este menținerea în parametri normali a velocității fluxului sangvin, atât a celui arterial, cât și a celui venos; al doilea pas, menținerea unor concentrații optime a hematiilor; al treilea pas, suplimentarea dietei cu alimente ce influențează pozitiv enzimele respiratorii celulare (de ex. legumele cu frunze verzi). Rezultatele cercetărilor ultimilor 100 de ani au arătat că, pe lângă acestea, alcalinizarea dietei, exercițiile fizice, respirația corectă și hidratarea ajută la prevenirea înlocuirii respirației celulare cu fermentația.

Ce este terapia cu oxigen?

 Terapiile cu oxigen sunt terapii utilizate în toată lumea (doar în anul 1995, în S.U.A., existau peste 800.000 de pacienți care urmau, pe termen lung, această terapie) și care diminuează efectele negative pe care concentrațiile scăzute de oxigen le au asupra metabolismului celular (insuficiență cardiacă, boli pulmonare, cancer etc.). Conceptul oxigenului ca agent terapeutic a fost pentru prima oară propus în anii 1920 de către Alvin Barach.

Studiile au arătat o relație proporțională între efectele pozitive ale terapiei și numărul orelor alocate acesteia, căci prin intermediul acestei terapii este sporită capacitatea mușchilor de a utiliza oxigenul în producerea de energie, cu creșterea rezistenței fizice și a oxigenării tisulare, a proceselor mentale, a calității somnului.

Terapia cu oxigen, cuplată cu exerciții fizice, este o terapie care presupune inspirarea unei cantități de patru ori mai mari de oxigen decât o facem în mod normal. Această cantitate crescută de oxigen declanșează un răspuns antiinflamator în corp după numai două minute. Efectele sunt cumulative și cresc metabolismul în mod vizibil în mai puțin de o săptămână. Creșterea nivelului de oxigen durează timp de trei zile, iar efectele antiinflamatorii durează până la un an. Respirarea unei concentrații mari de oxigen în timpul exercițiilor fizice poate determina o creștere imediată a puterii, anduranței și energiei, prin creșterea concentrației oxigenului din sânge și de la nivelul țesuturilor.

Pe scurt, abilitatea corpului de a transfera oxigenul de la nivelul plămânilor, la celule este poate cel mai important factor de susținere a unei vieți sănătoase. Acest mecanism de transfer devine tot mai prejudiciat odată cu înaintarea în vârstă, crescând, astfel, susceptibilitatea la boli. Terapia cu oxigen reușește însă să intervină și să îmbunătățească acest mecanism.

O explicație simplificată a mecanismelor complexe ce stau în spatele oxigen-terapiei este următoarea: oxigenul reprezintă aproximativ 20% din gazele din atmosferă. Valoarea presiunii atmosferice este de 760 mm, în timp ce valoarea presiunii parțiale a oxigenului ce intră în plămâni este de 150 mm. Cu toate acestea, oxigenul din plămâni este diluat, în proporție considerabilă, cu dioxid de carbon. Odată cu creșterea gradului de poluare a mediului înconjurător, oxigenul respirat devine din ce în ce mai diluat cu dioxid de carbon. Pe măsură ce are loc diluarea oxigenului, are loc și o reducere a presiunii acestuia la o valoare de 100-110 mm. Această presiune trece oxigenul de la nivelul plămânilor în sânge, iar din artere în capilare și la fiecare celulă din corp.

În mod ideal, presiunea oxigenului din artere este aproape egală cu presiunea din plămâni. Cu toate acestea, procesul normal de îmbătrânire face ca presiunea arterială să scadă de la 95 mm la 70 mm.

Pentru ca oxigenul să ajungă din capilare în celule, el trebuie să fie dizolvat în apa care se găsește în corp. Spre deosebire de dioxidul de carbon, oxigenul nu se dizolvă cu ușurință în lichide. Semnificația acestui aspect este următoarea: solubilitatea oxigenului este puternic dependentă de presiunea la care el se găsește.

La vârsta de 30 de ani, cantitatea de oxigen pe care o celulă o primește din sânge este semnificativ mai mare decât cantitatea primită atunci când o persoană are 70 de ani. Odată cu îmbătrânirea, presiunea oxigenului scade. Așadar, în timp ce volumul de oxigen inspirat poate rămâne constant, dând senzația că primim îndeajuns oxigen, în realitate cantitatea de oxigen care ajunge la celule este insuficientă datorită valorii mult prea reduse a presiunii ce determină dizolvarea oxigenului și, astfel, absorbția lui celulară.

Aspectul inovator al terapiilor cu oxigen este acela că permite creșterea presiunii arteriale la valori similare unei persoane tinere, iar aceasta doar cu ajutorul inspirării unei cantități mari de oxigen concentrat în timpul realizării exercițiilor fizice ușoare. Exercițiile stimulează circulație, creând o presiune mai mare de împingere a oxigenului în capilare. Creșterea presiunii facilitează repararea mecanismelor de transfer a oxigenului din sânge la celule. Astfel, oxigen-terapia se dovedește a fi eficientă în majoritatea bolilor deoarece repară unul din mecanismele de bază de funcționare a organismului.

Terapiile cu oxigen au fost utilizate cu succes în cazul a numeroase patologii: insuficiență cardiacă, cardiomegalie, tensiune arterială mare, cancer, emfizem, stres, boli asociate procesului de îmbătrânire.

Cum funcționează?

 Concentrațiile scăzute de oxigen din sânge determină îngustarea capilarelor. Această restricționare a fluxului sangvin contribuie la apariția unui număr mare de boli, accelerând, totodată, procesele de îmbătrânire.

Terapia presupune inhalarea de oxigen concentrat (aprox. 90%) concomitent cu realizarea unui minim efort fizic, pe o bicicletă staționară. Acest tratament este combinat cu utilizarea de suplimente ce cresc fluxul sangvin și metabolismul celular și maximizează oxigenarea. Și, spre deosebire de oxigen-terapii similare, acest sistem permite fluxul unui volum mare de oxigen prin intermediul măștii sigilate purtate de pacient. Astfel se previne inspirarea aerului din mediul ambiental al camerei în timpul tratamentului, asigurând eficiența maximă a terapiei.

Studiile au arătat că terapia combinată cu exercițiile fizice ajută la eliminarea cheagurilor mici de sânge și a altor toxine de la nivelul capilarelor.

Un capilar îngustat de deficitul de oxigen datorat bolii (stres, durere, îmbătrânire etc.) poate fi readus la calibrul inițial cu ajutorul oxigen-terapiei. Această reconfigurare apare după creșterea cantității de oxigen din sânge și creșterea utilizării oxigenului de către țesuturi. Reducerea inflamației de la nivelul țesuturilor permite pătrunderea unei cantități mai mari de oxigen în celule, favorizând căile metabolice aerobe, ce au rol în producerea ATP (energia celulei). La rândul său, acest lucru crește statusul energetic al organismului, promovând o stare de sănătate îmbunătățită.

Avantaje ale utilizării

 Terapia crește oxigenarea țesuturilor și a celulelor, stimulează activitatea sistemului imunitar, crește metabolismul, scade inflamația în corp, crește energia, îmbunătățește circulația periferică (inclusiv în cazul diabeticilor), reechilibrează balanța acid/alcalină, îmbunătățește activitatea enzimelor celulare, scade efectele toxice ale chimioterapiei și radioterapiei, stimulează metabolismul lipidic, cu scăderea greutății corporale, stimulează activitatea creierului, îmbunătățește memoria, detoxifică corpul, reduce stresul, anxietatea, reglează somnul, îmbunătățește activitatea cardiacă.

Afecțiuni tratate

 Studiile au arătat că această terapie poate fi folosită cu succes ca și tratament profilactic, dar și în tratamentul unor boli. Reduce susceptibilitatea la boli, cancer și profilaxia cancerului (stabilizarea sistemului imunitar), îmbunătăţirea circulației sistemice, pregătirea organismului în fața unui eveniment declanșator de stres intens (operații chirurgicale, naștere, evenimente artistice, profesionale, politice sau sportive), relaxarea organismului după evenimente stresante, reducând la minim efectele evenimentului respectiv (probleme cardiace, oboseală, dificultăți de respirație, scăderea vitalității).

De asemenea, are rol în:

  • ameliorarea proceselor degenerative oculare;
  • reducerea frecvenței atacurilor de angină pectorală, prin îmbunătățirea vaselor coronariene la pacienții cu probleme cardiace;
  • întărirea mușchilor în emfizemul pulmonar;
  • ameliorarea astmului bronșic;
  • stimularea funcției de detoxifiere a ficatului;
  • îmbunătățirea circulației periferice în cazul bolilor arteriale periferice;
  • reducerea frecvenței și severității migrenelor;
  • accelerarea procesului de vindecare a rănilor;
  • normalizarea presiunii sângelui;
  • accelerarea proceselor de refacere a organismului în urma atacului cardiac, operațiilor, infecțiilor, intoxicațiilor;
  • ameliorarea efectelor secundare ale terapiilor convenționale anticancer;
  • creșterea performanțelor fizice la persoanele cu paralizie, artrite, reumatism.

Deşi cea mai ieftină terapie din câte pot exista şi lipsită complet de efecte adverse, oxigen-terapia este aproape necunoscută în ţara noastră, în schimb industria farmaceutică este una dintre cele mai prospere. Iar pentru că boala este astăzi una dintre cele mai bune afaceri, respirarea sănătoasă a unui aer curat reprezintă una dintre cele mai importante investiţii din viaţa noastră, la care din păcate atât de puţini români se gândesc.

 Asist. univ. dr. Veronica Grădinariu

 Articol publicat in Revista Familia Ortodoxa nr. 97/Februarie 2017

Bibliografie

  1. Warburg, Otto. “On the origin of cancer cells.”Science 123.3191 (1956): 309-314.
  2. Kayser, B. E. N. G. T., et al. “Fatigue and exhaustion in chronic hypobaric hypoxia: influence of exercising muscle mass.”Journal of Applied Physiology 76.2 (1994): 634-640.
  3. Myhill, Sarah, Norman E. Booth, and John McLaren-Howard. “Chronic fatigue syndrome and mitochondrial dysfunction.”Int J Clin Exp Med 2.1 (2009): 1-16.
  4. Airley, Rachel E., and Ali Mobasheri. “Hypoxic regulation of glucose transport, anaerobic metabolism and angiogenesis in cancer: novel pathways and targets for anticancer therapeutics.”Chemotherapy 53.4 (2007): 233-256.
  5. Masson, Norma, and Peter J. Ratcliffe. “Hypoxia signaling pathways in cancer metabolism: the importance of co-selecting interconnected physiological pathways.”Cancer & metabolism 2.1 (2014): 1.
  6. Vander Heiden, Matthew G., Lewis C. Cantley, and Craig B. Thompson. “Understanding the Warburg effect: the metabolic requirements of cell proliferation.”science 324.5930 (2009): 1029-1033.
  7. Diaz-Ruiz, Rodrigo, Michel Rigoulet, and Anne Devin. “The Warburg and Crabtree effects: on the origin of cancer cell energy metabolism and of yeast glucose repression.”Biochimica et Biophysica Acta (BBA)-Bioenergetics1807.6 (2011): 568-576.
  8. Dang, Chi V. “Links between metabolism and cancer.”Genes & development26.9 (2012): 877-890.
  9. Kourembanas, St, R. L. Hannan, and D. V. Faller. “Oxygen tension regulates the expression of the platelet-derived growth factor-B chain gene in human endothelial cells.”Journal of Clinical Investigation 86.2 (1990): 670.
  10. Hanahan, Douglas, and Robert A. Weinberg. “The hallmarks of cancer.”cell100.1 (2000): 57-70.
  11. Papandreou, Ioanna, et al. “Anoxia is necessary for tumor cell toxicity caused by a low-oxygen environment.”Cancer research 65.8 (2005): 3171-3178.
  12. Xu, Rui-hua, et al. “Inhibition of glycolysis in cancer cells: a novel strategy to overcome drug resistance associated with mitochondrial respiratory defect and hypoxia.”Cancer research 65.2 (2005): 613-621.
  13. Warburg, Otto. “The prime cause and prevention of cancer.”Sign 866.543 (2013): 3388.
  14. Normén, A. Lena, et al. “Plant sterol intakes and colorectal cancer risk in the Netherlands Cohort Study on Diet and Cancer.”The American journal of clinical nutrition 74.1 (2001): 141-148.
  15. Knols, Ruud, et al. “Physical exercise in cancer patients during and after medical treatment: a systematic review of randomized and controlled clinical trials.”Journal of clinical oncology 23.16 (2005): 3830-3842.
  16. Schwalfenberg, Gerry K. “The alkaline diet: is there evidence that an alkaline pH diet benefits health?.”Journal of Environmental and Public Health 2012 (2011).
  17. Barach, A. L. “as a new therapeutic gas. Proc Soc Exp Biol Med 1934; 32: 462-464• Barach AL. Rare gases not essential to life.”Proc Soc Exp Biol Med 32 (1934): 462-464.
  18. Tarpy, Stephen P., and Bartolome R. Celli. “Long-term oxygen therapy.”New England Journal of Medicine 333.11 (1995): 710-714.
  19. Górecka, Dorota, et al. “Effect of long-term oxygen therapy on survival in patients with chronic obstructive pulmonary disease with moderate hypoxaemia.”Thorax 52.8 (1997): 674-679.
  20. Masip, Josep, et al. “Non-invasive pressure support ventilation versus conventional oxygen therapy in acute cardiogenic pulmonary oedema: a randomised trial.”The Lancet 356.9248 (2000): 2126-2132.
  21. Meecham Jones, D. Jeffrey, et al. “Nasal pressure support ventilation plus oxygen compared with oxygen therapy alone in hypercapnic COPD.”American Journal of Respiratory and Critical Care Medicine152.2 (1995): 538-544.
  22. Oswald-Mammosser, Monique, et al. “Prognostic factors in COPD patients receiving long-term oxygen therapy: importance of pulmonary artery pressure.”Chest 107.5 (1995): 1193-1198.
  23. Tibbles, Patrick M., and John S. Edelsberg. “Hyperbaric-oxygen therapy.”New England Journal of Medicine334.25 (1996): 1642-1648.
  24. Weitzenblum, Emmanuel, et al. “Long-Term Oxygen Therapy Can Reverse the Progression of Pulmonary Hypertension in Patients with Chronic Obstructive Pulmonary Disease 1, 2.”American Review of Respiratory Disease 131.4 (1985): 493-498.

 

SIMILARE

It is main inner container footer text